Acasa Grădină Ce lucrări se fac în gradină în luna februarie

Ce lucrări se fac în gradină în luna februarie

Autor: Diana Colcer
0 comentariu 264 vizualizari 4 minute timp estimat

Există câteva lucrări specifice pentru gradină în luna februarie. Deși la prima impresie ar putea părea o lună liniștită, februarie este plină de activități care țin de îngrijirea plantelor și nu numai. Se poate spune că este o lună de activitate intensă în gradina, livadă și pe lângă casă, mai ales dacă ai norocul de a avea o bucată de pământ.

Cele mai multe din aceste lucrări de sezon se pot realiza în cursul lunii februarie, mai ales după data de 10-15 ale lunii, când sunt șanse ca vremea să devină mai prielnică și dacă nu este un strat prea mare de zăpadă sau sol înghețat. Solul poate să rămână dur până la mijlocul lui martie, în unele zone, dar la fel de bine, în sud, în Banat și în Dobrogea, primăvara se face simțită deja, după mijlocul lui februarie. Cel puțin așa a fost în ultimii ani, și după cum arată lucrurile și anul acesta, este foarte probabil ca vremea să devină bună pentru lucrări în gradină după 10-15 februarie, adică în circa 2-3 săptămâni de acum înainte.

♦ Curăță, repară și primenește pământul din jardiniere, ghivece și hârdaie cu plante perene sau cele în care vei semăna plante noi.
♦ Cumpără semințe și arpagic. Cumpără și plantează pomi. Este indicat să faci asta la finele lui ianuarie, când sunt cele mai bune prețuri.
♦ Taie și curăță gardul viu.
♦ Hrănește păsările pentru ca ele să aibă grijă de gradina ta.
♦ Repară streșinile și cumpără sau repară butoaiele pentru apa de ploaie.

Dacă februarie este geros, dacă este multă zăpadă sau ninge abundent lucrările se amână pentru luna martie.

♦ Curăță  frunzele uscate ale ierburilor ornamentale și tăie-le la o înălțime de câțiva centimetri deasupra solului.
♦ Tăie arbuștii care înfloresc timpuriu cum ar fi mahonia, iasomia de iarnă sau viburnum.
♦ Scoate și replantează bulbii, plantele sau pomii dacă vrei să îi muți, cu condiția că solul să nu fie înghețat sau inundat.

👉 Sigur nu știai aproape totul despre ghiocei. 

♦ Plantează, dacă solul este dezghețat bulbii de crini, lalele și narcise și protejează-i de un eventual îngheț târziu.
♦ Plantează și protejează butași de trandafiri în zonele bine luminate din curte.
♦ Dacă vremea este bună, sau dacă prinzi câteva zile calde în februarie este ideală plantarea butașilor de arbuști fructiferi în grădină sau în ghiveci.
♦ Începe să plantezi semințe de legume că praz, ceapă și țelină, direct în grădină.

♦ Pregătește parcelă în care o să plantezi legumele, adăugă compost și acoperă-o cu o folie de plastic pentru a menține umiditatea și căldură.
♦ Construiește și amenajează răzoare ușor ridicate de la nivelul solului. Sunt ideale pentru plante care nu suportă excesul de apă.
♦ Se pot face tăieri pentru meri și peri pentru că sunt încă in stare de latență. Lucrările de tăiere pentru pruni, cireși și piersici se vor efectuă în vară deoarece dacă se vor efectuă în acest moment pomii devin sensibili la bolile specifice sezonului.

Sursa foto: pixabay.com

 

 

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies

Noua editie este aici!

Descopera cele mai recente articole si grabeste-te sa fi printre primii cititori. Nu rata noutatile si informatiile exclusiviste.

Revista poate fi achizitionata de la distribuitorii de presa sau online de pe siteul www.publisol.ro