Acasa Grădină Mahonia, un arbust fabulos

Mahonia, un arbust fabulos

Autor: Otilia Ignat
0 comentariu 469 vizualizari 8 minute timp estimat

Mahonia, pe numele oficial Mahonia aquifolium este un arbust decorativ absolut spectaculos, perfect aclimatizat la clima din Rpmânia. Cunoscut și sub numele de Strugurele de Oregon, mahonia este o specie de arbust cu frunze veșnic verzi. 

Are un frunziș foarte dens, stufos, florilor de un galben intens, oferind o imagine spectaculoasă oricărei grădini. Frunzele sunt ovale, imparipinnate compuse, cu margini spinoase, persistente, au tonuri de verde închis și sunt lucioase în sezonul cald, toamna capătă o tentă de verde purpuriu. 

Florile sunt mici, galbene, bogate și se dezvoltă în buchetele, fiecare floare are 9 sepale și 6 petale, iar fructele bace, de culoare albăstruie, sunt mature la finalul verii și oferă un al doilea spectacol ornamental. Florile de mahonia apar în aprilie-mai, în funcție de regiunea geografică, durează circa 10-14 zile și sunt o veritabilă bucurie pentru albine, fluturi și alte zburătoare mici. 

Fructele sunt comestibile, se culeg în lunile iulie-septembrie, sunt foarte astringente, puternic aromate, folosite în gastronomie sub formă de tarte, dulceţuri, la decor. Crude, ele sunt foarte acide și amare. Sămânța este însă toxică, deoarece conține alcaloizi. Totuși sunt rar consumate în Europa, dar vor fi o hrană perfectă pentru păsări și insecte. În plus are mare importanță meliferă. 

Ceea ce este cu adevărat spectaculos este că din rădăcina și tulpina de mahonie se obține colorat galben natural, foarte strălucitor, din fructe colorant albastru, iar din frunze un colorant verde. 

mahonia

Mahonia, plantă medicinală

Mahonia aquifolium are o istorie lungă de utilizare în medicina tradițională a popoarelor indigene din America de Nord. Rădăcinile și scoarța sa conțin compuși bioactivi, cum ar fi berberina, care au fost folosiți pentru tratarea diferitelor afecțiuni, inclusiv a psoriazisului, eczemelor și infecțiilor cutanate.

Este folosită în terapia homeopatică, are reale proprietăți antimicrobiene, fapt care o face și foarte rezistentă. 

👉 Plantarea bulbilor primăvara și toamnă. Sfaturi bune

Cultură, plantare și întreținere

Mahonia este o plantă adaptabilă care poate crește în diverse condiții, dar are preferințe specifice pentru a prospera optim. 

O poți planta în locuri cu umbră parțială și soare câteva ore pe zi. Poate tolera și umbra, dar va avea o creștere mai slabă și poate să producă mai puține flori și fructe în condiții de lumină scăzută.

Are nevoie de un sol care să dreneze bine, afânat. Este adaptabilă și poate crește într-o varietate de tipuri de sol, inclusiv soluri argiloase, nisipoase și argiloase. Solurile acide, neutre sau alcaline sunt potrivite pentru această plantă. Poate tolera condiții de umiditate moderată, este important să fie evitate solurile foarte umede și băltirea apei, deoarece acest lucru poate duce la putrezirea rădăcinilor.

Mahonia este rezistentă în diferite condiții climatice, dar se dezvoltă cel mai bine în climatul temperat umed. Planta poate supraviețui la temperaturi medii minime anuale de -20°C și chiar mai puțin, dacă gerul nu este persistent. Deși foarte rezistentă la ger, este indicată protejarea rădăcinilor acoperind solul de jur-împrejur cu un strat de mulci.

Este o plantă relativ puțin pretențioasă, care necesită doar îngrijiri minime după plantare. Odată stabilită, necesită udare regulată în primul an de creștere pentru a încuraja rădăcinile să se dezvolte, dar apoi poate fi mai puțin dependentă de udare, exceptând perioadele de secetă prelungită. În general,este o plantă robustă și versatilă care poate crește cu succes într-o varietate de medii și condiții de sol, cu condiția să primească suficientă lumină și să fie plantată într-un sol bine drenat.

mahonia arbust vesnic verde

Cum și când plantezi mahonia

Mahonia se poate planta în perioada de repaus vegetativ (primavara-toamna), când solul nu este înghețat și temperaturile sunt pozitive. Se vor folosi plante cu baloți de pământ pe rădăcină. Ideea este să nu expui la aer mult timp rădăcina, pentru se poate deteriora iremediabil. 

După plantare, este recomandată administrarea unui îngrășământ care stimulează formarea rădăcinilor. Aceste îngrășăminte ajută planta să se acomodeze mai ușor noilor condiții și să depășească perioada de stres.

Boli și dăunători

Mahonia poate fi afectată de boli precum rugina și făinarea. Printre dăunători, se pot întâlni păduchii de plantă.

Rata de creștere diferă în funcție de specie. De obicei, Mahonia are o creștere lentă, dar constantă. Planta este potrivită pentru zonele urbane, fiind rezistentă la poluare. Mahonia înflorește începând din iarnă, până în mai, în funcție de soi.

Soiuri și varietăți de mahonia

Mahonia eurybracteata „Soft Caress” – O caracteristică remarcabilă a acestei varietăți este frunzele sale subțiri și alungite, care îi conferă un aspect elegant. Fiind de talie mică, este ideal pentru spațiile mai restrânse sau pentru a fi cultivat în ghivece și containere. Florile sale galbene adaugă o notă de culoare în grădină, iar faptul că înfloresc din august până în toamnă este un avantaj în peisagistică.

Mahonia x media „Charity” – Arbust impresionant prin înălțimea sa considerabilă –  crește vertical, până la 4 metri înălțime. Prezintă frunze compuse, lanceolate și flori mici, sub forma de cupă, care îl fac să fie remarcabil în peisaj. Florile mici, de culoare galbenă, sunt dispuse în ciorchini terminali și atrag privirile în special în perioada de înflorire. Este o alegere excelentă pentru a oferi un fundal verde și bogat în grădină.

Mahonia x media „Winter Sun” – Este un arbust de mărime medie, cu creștere verticală. Prezintă frunze lungi, spinoase și flori galbene, mici, care apar în timpul sezonului rece. Această varietate este apreciată în special pentru capacitatea sa de a aduce o notă luminoasă în grădină iarna. Frunzele lungi și spinoase adaugă textură și interes, iar florile sale galbene oferă un contrast frumos. Fiind un arbust de mărime medie, este potrivit pentru a fi integrat în diferite scheme de amenajare a peisajului.

sursa foto: 123rf.com

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies

Noua editie este aici!

Descopera cele mai recente articole si grabeste-te sa fi printre primii cititori. Nu rata noutatile si informatiile exclusiviste.

Revista poate fi achizitionata de la distribuitorii de presa sau online de pe siteul www.publisol.ro