Compartimentarea casei pare părea cea mai ușoară atunci când îți construiești o casă. Când vine vorba despre organizarea spațiului interior și compartimentarea casei, pare simplu să iei un creion și să împarți casa în camere, după principiul două dormitoare, o bucătărie, camera de zi, baia și așa mai departe.
În fapt, compartimentarea casei este o treabă foarte complicată în cursul căreia trebuie luate în calcul multe detalii. Fiecare în parte este importantă și le influențează pe celelalte.
Vorbim în cele ce urmează despre compartimentarea și recompartimentarea casei. Strategiile, ideile și soluțiile de mai jos sunt sfaturile specialiștilor. Totodată sunt potrivite atât pentru un apartament la bloc, cât și pentru o casă individuală, pe un singur plan, fie că are etaj.
Compartimentarea casei, ține cont de nevoile familiei
Nevoile reale ale familiei, dar și structura acestea sunt elementul principale care trebuie analizat atunci când stabilești compartimentarea casei. În funcție de asta, dacă spațiul de locuit îți permite, stabilești atât numărul de dormitoare, dar și numărul băilor. În plus, aceste detalii sunt importante pentru a stabili anexele de genul debara și camară. Este vorba de spații vitale pentru confortul general din casă.
Este foarte important cum organizezi camerele raportat la ușa de la intrare. Ideea unui hol este foarte obișnuită la noi, dar orice arhitect o să-ți confirme că holul înseamnă spațiu de locuit pierdut și costuri de execuție crescute inutil. Holul este necesar în organizarea camerelor, dar nu și la intrare.
O casă eficientă este o casă cu două intrări. Acesta este un alt detaliu de care trebuie ținut seama la compartimentarea casei individuale, dar care nu mai poate fi aplicat la apartamentele din blocurile noi. Cele din blocurile vechi au frecvent două intrări.
Locul în care sunt amenajate băile și bucătăria trebuie să ia în calcul sursele de apă și gaz. Este ineficient să așezi baia în capătul opus raportat la sursa de apă, pentru că asta înseamnă costuri suplimentare destul de importante pentru a duce țevile de apă și cele de scurgere până în locul potrivit.
Compartimentarea casei crește eficiența energetică
Un alt amănunt de care trebuie să ții seama chiar înainte de începerea construcției casei și care influențează în mod major compartimentarea casei este orientarea acesteia raportat la punctele cardinale. Punctele cardinale îți dau parcursul pe care soarele îl are pe timpul zilei și implicit lumina naturală de care va beneficia fiecare cameră în parte.
De ce este un detaliu important? Pentru că o compartimentare pe direcția sud-vest este mai eficientă decât o compartimentare pe direcția nord-sud. În prima variantă, în timpul iernii, interiorul o să fie mai mult luminat și implicit mai ușor de încălzit, în timp ce vara o să fie mai răcoros.
Compartimentarea casei pe direcția sud-vest este mai eficientă decât pe direcția nord-sud. În funcție de cât de mare este spațiul de locuit și de modul în care este organizată casa, pe un singur plan sau pe mai multe, zona de zi și cea de odihnă trebuie să fie delimitate, iar compartimentarea casei trebuie să țină seama de aceste detalii.
O casă pe două planuri o să aibă la etaj zona de intimitate și la parter zona socială și de activitate a casei. O casă pe un singur plan trebuie compartimentată pentru ca aceste principii care îmbunătățesc viața și confortul în casă să fie respectate.
Compartimentarea eficientă a casei elimină toate spațiile moarte
Acestea înseamnă și costuri și pierderi ale suprafeței locuibile. Spațiile moarte înseamnă holuri obligatorii, de regulă prea mici pentru a fi altceva decât locuri de trecere, spațiile de sub scări sau cele pierdute prin amplasarea ineficientă a unor pereți despărțitori.
Dacă este realizată eficient, compartimentarea urmărește poziționarea cu maximă eficiență a ferestrelor în fiecare cameră și amplasarea optimă a ușilor. De multe ori, un geam prost poziționat te poate obliga să schimbi sau să reorganizezi toată geometria interioară din casă. Mai mult, va complica și amenajarea interioară.
Nu omite la compartimentarea casei zonele exterioare, de la logii, până la terase, balcoane și verande care sporesc spațiul locuibil, dar care sunt cu adevărat utile numai dacă sunt corect incluse în compartimentarea casei și doar dacă sunt ușor accesibile.
Tipuri de compartimentare interioară
Exceptând situațiile unor locuințe individuale atipice, mari, cu suprafață locuibilă generoasă și arhitectură personalizată, compartimentarea locuințelor se încadrează în una dintre situațiile enumerate mai jos.
Varianta decomandată
Aceasta este cea în care accesul în fiecare din încăperi, inclusiv baie, bucătărie se face dintr-un hol comun, astfel încât pentru a ajunge într-o încăpere nu este necesară trecerea printr-o alta. Este modul de compartimentare considerat cel mai eficient, fiecare cameră având autonomie, inclusiv calorică.
Varinata open space se încadrează în categoria compartimentărilor de tip decomandat.
Semidecomandat
Este tipul de apartament care presupune că accesul într-o cameră se face trecând printr-o alta, chiar dacă între cele două se află un hol. Aceasta compartimentare aduce un anume disconfort dat fiind faptul că cel puțin una dintre încăperi este lipsită de autonomie. Valoarea de piață a unui apartament semidecomandat este mai mică decât a unuia decomandat.
Compartimentarea casei în sistem nedecomandat
Este tipul de locuință în care, dintr-o cameră principală, se trece în toate celelalte încăperi. Este genul de compartimentare specific caselor mari, unde camera de zi preia și rolul holului din apartamentele de azi. O compartimentare de acest gen poate să fie foarte plăcută, dacă suprafața locuibilă este mare, iar accesul la camerele utile ale casei (baie, bucătărie și alte zone comune) nu implică traversarea prin alte camere decât cea de zi, comună tuturor membrilor familiei.
Sistemul nedecomandat te tip vagon este însă extrem de incomod, tocmai pentru că presupune trecerea dintr-o cameră în alta pentru a ajunge la spațiile utile.
Compartimentarea nedecomandată este foarte puțin întâlnită la apartamentele noi. Este o soluție încă utilizată pentru casele individuale, inclusiv cele moderne.
Compartimentarea casei în sistem circular
Este un sistem de compartimentare foarte practic, eficient care poate împărți locuința în zone de interes în funcție de necesități. Accesul în fiecare dintre încăperi se realizează pe principiul decomandat, dar cu trecere prin bucătărie, sau semidecomandat, cu trecere prin camera de zi. Locuințele de acest tip au două holuri (și multe uși!) și se poate crea ideea unui circuit.
Este un tip de dispunere a camerelor interesant, care oferă un spațiu de mișcare foarte larg. Acest tip de compartimentare este mai des întâlnit în blocurile vechi, clasificate ca fiind „de lux” și este rar întâlnit la cele noi.
Apartament de tip penthouse
Acestea sunt situate, de cele mai multe ori la ultimele etaje, iar caracteristica acestora este existența unui spațiu util mare și a multor spații deschise. Nu poate fi numit penthouse un apartament care nu are terase/balcoane sau alte spații exterioare generoase, indiferent cât de mare este spațiul interior. O altă caracteristică este compartimentarea pe sistem decomandat, uneori pe două nivele.
Open space sau loft
Acest tip de compartimentare a devenit extrem de popular. Deseori nu aduc niciun beneficiu real la capitolul confort. Este o includere forțată a zonei destinate bucătăriei în camera de zi.
O compartimentare open space, în adevăratul sens al cuvântului înseamnă o suprafață deschisă care cuprinde camera de zi, zona de luat masa și bucătăria propriu-zisă, pe un număr de metri pătrați care reprezintă însumarea respectivelor suprafețe, nu suprapunerea lor. Un open space autentic are spații largi, deschise, camere înalte și suprafețe vitrate mari.
👉 Suprafața construită și suprafața utilă. Ce sunt și ce valoare au
Recompartimentarea spațiului interior
Recompartimentarea spațiului interior este una din cele mai frecvente soluții aplicate apartamentelor de bloc. Acest demers permite adaptarea locuinței la nevoile reale ale familiei. În plus, poate aduce spațiu util, locuibil și poate transforma un apartament standardizat într-o casă frumoasă.
Analiza pereților
Este obligatorie analiza pereților și a elementelor interioare pentru ca acestea să nu aibă rol în susținerea și rezistența întregii structuri. Este obligatoriu aprobarea constructorului și a celor care cunosc cu adevărat elementele principale de rezistență ale clădirii. Acest pas este necesar pentru că recompartimentarea spațiului interior impune deseori dărâmarea pereților interiori.
Pe de altă parte cei mai mulți dintre pereții interiori sunt din BCA. În aceste condiții îndepăratarea lor nu va prezenta probleme reale.
Strategia de recompartimentare
În primul rand fă un plan al casei care să arate clar ce pereți pot fi modificați și care nu. Stabilește care sunt elementele fixe: ferestrele, caloriferele, instalațiile sanitare, gurile de aerisire și altele.
Recompartimentarea poate lua în calcul spațiile secundare reprezentate de debarale și cămări. Poate include zona dintre bucătărie și camera de zi pentru a realiza un open space. Amenajarea include holul în ansamblu cameră de zi-bucătărie. O altă zonă care poate contribui la recompartimentarea spațiului interior este cea a spațiilor exterioare, balcoane, logii.
Fiecare dintre aceste suprafețe are particularitățile sale, iar transformarea lor în spații interioare, locuibile impune izolare, modificare și adaptare pereților.
Spațiul util al fiecărei încăperi
Trebuie luat în calcul spațiul util optim, necesar pentru fiecare încăpere. Doar așa se asigură confortul locatarilor, rolul fiecărei încăperi. Abia în ultimul rând, componenta estetică a locuinței.
O altă cale o reprezintă plăcile de gips-carton sau pereții mobili, care sunt soluții simple ce pot fi implementate chiar de către proprietar, cu puțină muncă de documentare în prealabil. Pereții de gips-carton pot masca instalațiile și cablurile. Demersul aduce și un plus din punct de vedere estetic.
Recomaprtimentarea spațiului interior este extrem de utilă. Se va dovedi un succes, numai dacă va fi realizată cu maximă de eficiență. O temeinică analiză anterioară demarării lucrărilor garantează reușita.
Un ultim sfat. Ia în calcul inclusiv piesele de mobilier din casă, atunci când faci un plan de reacompartimentare. Vei elimina riscul de a avea nevoie de piese noi de mobilier!
Sursa foto: http://www.123rf.com