Acasa CasăCamera Copilului Cum amenajezi camera copilului cu buget redus

Cum amenajezi camera copilului cu buget redus

Autor: Otilia Ignat
0 comentariu 313 vizualizari 11 minute timp estimat

Camera copilului este prin excelență un spațiu multifuncțional, astfel că amenajare trebuie să răspundă la nevoile multiple, dar foarte specifice ale copilului. O amenajare corectă și eficiente este cea unde copilul se simte bine și confortabil. Înainte de a începe să amenajezi camera copilului cu buget redus ia în calcul cateva aspecte principale, în funcție de vârsta copilului:

  • obiectivul – un spațiu organizat (jucării, cărți, haine), care să reflecte preocupările copilului; 
  • multifuncționalitatea – spațiul de joacă sau studiu, loc de dormit, zonă de depozitare; 
  • bugetul disponibil sau planificat.  

👉 Află detaliile caracteristice ale unui perete de accent

Obiective pentru amenajarea cu buget redus

Camera copilului trebuie să fie un spațiu amenajat pe gustul lui, pentru că este locul în care își petrece o parte importantă din timp, fie că se joacă, fie că învață. În consecință, dacă este suficient de mare, ține cont de părerile lui. Pasiunile pe care le are sunt elementele de la care se poate porni în amenajare. 

O cameră pentru copil trebuie să fie adaptată vârstei lui. Ceea ce se potrivește bebelușului nu mai este util unui copil de 3-5 ani. Nevoile școlarului sunt și ele altele, așa că un copil de 5-12 ani va avea nevoie de o altă amenajare, cu alte funcționalități. 

Trebuie luate în calcul dimensiunea camerei și situația în care spațiul este împărțit de doi copii cu vârste diferite. 

Tricks & tips pentru o planificare reușită

  • Alegeți împreună (dacă este suficient de mare pentru asta) culorile, dar și unele detalii ale pieselor de mobilier, precum și elementele de decor ale camerei. 
  • Decideți împreună care sunt zonele ce trebuie îmbunătățite sau reorganizate. 
  • Alege mereu soluțiile cele mai simple. 
  • Adoptă filosofia „mai puțin este mai mult” și insuflă acest stil și copilului. 
  • Negociați cu copilul, dar acceptați compromisul.
camera copilului cu buget redus

Cameră pentru băiețel

Amenajarea camerei copilului, cu un buget redus. Sfaturi practice

Acestea sunt câteva idei simple și practice care pot actualiza și amenaja, cu un buget redus, camera copilului. Niciuna dintre idei nu este costisitoare, iar cele mai multe le poți face singur.

Zugrăvește

Schimbă culorii pereților. Un strat de vopsea proaspătă poate fi o soluție ieftină și, totodată, o modalitate excelentă de a actualiza camera și de a-i oferi o nouă înfățișare, curată și nouă. 

Colorează un perete într-o culoare diferită. Vizual, va mări spațiul și te va ajuta la stabilirea celor trei zone esențiale din cameră (zona de dormit, de lucru sau/și joacă și cea de depozitare).

➽ Încearcă zugraveala în două culori pastelate, a fiecărui perete. Este o soluție deosebită, fiind potrivită și pentru camerele fetițelor, și pentru cele ale băieților. 

Ce culori alegi? 

Folosește albastru moale, verde crud, tonuri de bronz și gri, care vor da un aer calm și odihnitor. Culorile deschise și vii, de la alb la crem, de la roz la galben sunt potrivite pentru zona activă a camerei (cea de lucru sau joacă). Poți folosi șabloane, stickere pentru perete sau personajele preferate ale copilului.

Stabilește zonele de interes

Camerele copiilor pot fi puțin haotice, pentru că amestecă jocuri, jucării, cărți, haine, colecții. Totul se poate organiza creând „zone”. Începe prin a stabili care sunt cele trei sau patru activități importante pe care copilul le face în camera lui (somn, îmbrăcat-dezbrăcat, studiu și școală, joacă). Orice cameră poate fi organizată în acest fel, chiar și cele de dimensiuni mici. 

Un birou și raftul de cărți sau un corp de tip etajeră ori o bibliotecă, adaptate dimensiunilor camerei și necesităților copilului, formează zona de învățare și studiu.

Folosește coșuri și cutii de depozitare, compartimentează rafturile, pentru a-l ajuta să păstreze ordinea. Sunt ideale pentru o amenajare cu buget redus a cemerei copilului.

Un pat și o noptieră devin zona de dormit 

➽ Un dulap multivalent, cu bară de haine, rafturi și spații deschise, este locul principal de depozitare pentru haine și diverse alte mărunțișuri. 

Alege un scaun de birou ergonomic și o lampă de birou cu braț mobil, se va crea de la sine și un spațiu adecvat lecturii. 

Covorul și, eventual, alte câteva cutii de depozitare pot forma zona pentru joacă. 

Acordă atenție pieselor esențiale

Piesele esențiale trebuie să fie noi și adaptate la vârsta și nevoile reale ale copilului. Astfel: 

  • salteaua, pentru o poziție corectă și un somn sănătos; 
  • scaunul de birou, cu design ergonomic, adaptat cu înălțimea copilului; 
  • covorul – obligatoriu nou și din materiale naturale.

Sursele de lumină trebuie alese și ele cu atenție și stratificate pe trei planuri. În tavan, la birou și pe noptieră. Sursele de lumină artificială trebuie să fie intense și calde. Poziționează corect lampa de birou, în stânga pentru copiii dreptaci, în dreapta pentru stângaci. Este fundamental! 

camera copilului cu buget redus

Cameră pentru fetiță

Tricks & tips pentru o amenajare reușită

  • Folosește postere și desenele copilului pentru decorul pereților: 
  • Alege mereu vopseluri și alte din această categorie ecologie, pe bază de apă. 
  • Montează o tablă pentru desenat pe pereți. 
  • Oferă-i posibilitatea de a-și expune colecțiile, dacă are așa ceva și acestea pot fi expuse (timbrele nu pot fi etalate, dar colecția de mașinuțe sau cutii muzicale, da).  
  • Alege covoare și perdele, eventual jaluzele și cuvertura patului astfel încât să includă culorile pereților. 
  • Combină culorile închise cu cele deschise. 
  • Evită folosirea multor culori. Cu cât mai puține, cu atât mai bine!
  • Evită imprimeurile florale sau pe cele copilărești (cu mașinuțe și unicorni, de exemplu), pentru că vor încărca prea mult decorul. 
  • Ia în calcul vârsta copilului și analizează, cu maximă atenție, tot ceea ce ține de siguranță. Fixează în perete dulapurile, asigură prizele, fereastra și, în funcție de amenajare, fiecare detaliu care ar putea să fie un potențial pericol.

Amenajările pentru camera copilului cu buget redus nu trebuie să fie o provocare, ci o oportunitate. Există soluții care pot combina creativ piesele noi cu cele vechi, recondiționate și adaptate. Combinate cu elemente noi, vor duce la cele mai bune rezultate.

Sursa foto: 123rf.com

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies

Noua editie este aici!

Descopera cele mai recente articole si grabeste-te sa fi printre primii cititori. Nu rata noutatile si informatiile exclusiviste.

Revista poate fi achizitionata de la distribuitorii de presa sau online de pe siteul www.publisol.ro