Acasa Casă Cum creezi iluzia de spațiu într-un apartament mic

Cum creezi iluzia de spațiu într-un apartament mic

Autor: Otilia Ignat
0 comentariu 287 vizualizari 9 minute timp estimat

În amenajarile interioare, nimic nu este imposibil, atâta vreme cât sunt respectate o serie de reguli. Ochiul vede ceea ce i se oferă și poate fi păcălit relativ ușor, cu anumite combinații cromatice, detalii de organizare, la care se adaugă soluții care eficientizează spațiul. Nu este nevoie să schimbi structura unui apartament, să dărâmi ziduri sau să faci renovări foarte ample pentru a crea iluzia de spațiu într-un apartament mic. O amenajare practică și inteligentă într-un apartament care nu oferă suprafețe generoase nu urmărește doar iluzia spațiului, ci și cucerirea acestuia. 

În esență, este vorba despre câteva strategii de amenajare, care încep cu nuanțele folosite pentru zugrăvit și se termină cu detaliile de finețe ale amenajării, cum ar fi obiectele de decor. 

Culoarea pereților

Atât culoarea pereților, cât și cea a podelelor și a tavanului pot face o cameră să pară mai mare decât este. Folosirea unei singure nuanțe pentru pereți și tavan va face încăperea să pară mai înaltă și mai mare. Optează întotdeauna pentru o culoare deschisă, ideale fiind nuanțele de alb-unt, alb strălucitor sau tonurile foarte deschise, apoase, de galben, ocru sau portocaliu. Și griurile care bat în alb sunt o alegere bună. Toate creează senzația de prospețime și amplifică lumina, iar în final oferă senzația de spațiu într-un apartament mic. 

Nu-ți fie teamă de negru sau de nuanțele închise: un perete colorat într-un ton închis (negru, albastru, verde) va da profunzime și va produce umbre, mărind spațiul. Soluțiile sunt utile și când vei așeza mobila: ia în calcul că peretele în alt ton este cel în fața căruia trebuie așezată canapeaua. 

Alege pentru podele tonuri deschise și un model de parchet cu plăci mari. La delimitarea dintre podele și pereți pune plinte într-o culoare cât mai deschisă, diferită de cea a podelelor. 

Uși și ferestre

Ușile din sticlă sau cu ochiuri cât mai mari sunt ideale într-un apartament mic. În măsura în care se poate, ține-le deschise, pentru a continua spațiul dintr-o cameră în alta. Este important ca podelele să fie identice în toată casa, pentru unitatea spațiului. Acesta este și unul dintre cele mai bune trucuri pentru a crea iluzia spațiu într-un apartament mic. 

Ferestrele mari sunt și ele binevenite, iar dacă există o priveliște, evită draperiile sau jaluzelele. Spațiul exterior se confundă cu cel interior și, vizual, câștigi volum. 

living-mic-amenajat-modern

Covoare și perdele

Este incredibil cât de mult poate schimba un covor imaginea de ansamblu a unei camere. Covorul dintr-o cameră trebuie să fie la cel puțin 40-50 de centimetri de perete, lucru valabil pentru toate laturile încăperii. Covorul din perete în perete limitează spațiul, făcându-l să pară mai mic decât este. În acest mod poți așeza doar mochetă, numai dacă este într-o variantă uni. 

Covoarele care au culori din aceeași paletă cromatică a podelelor sunt soluția perfectă pentru camerele mici. Variantele cu model trebuie să fie cât mai simple, ideal geometric, cu accente de culoare vii, în nuanțe închise. Sunt binevenite și cele cu dungi. Acestea trebuie orientate paralel cu latura mică a camerei. Vizual, va genera sentimentul de spațiu într-un apartament mic.

Perdelele albe sunt mereu singura soluție acceptată. Trebuie să fie subțiri, fine, fără model (sau cu unul extrem de simplu) și lungi, dar fără să atingă podeaua. Agățate cât mai sus, vor face camera să pară mai înaltă. Dacă se poate, renunță complet la perdele și alege jaluzele pentru ferestre și atât: simple, drepte, fără falduri sau alte detalii, în culori care să copieze nuanțele pereților, acestea definesc ferestrele și aduc volum suplimentar spațiului.

Mobila

Într-un apartament mic, camerele trebuie mobilate cu strictul necesar. Nu umple pereții cu piese de mobilier, nu aglomera, nu alege mobilă de dimensiuni mari. 

Canapeaua trebuie să fie suplă, pe picioare, cu o formă cât mai regulată. Evită brațele ample și liniile curbe. Culoarea uni, din aceeași paletă cromatică a pereților, este obligatorie. Canapeaua se așază în fața peretelui colorat din camera de zi. Dacă nu există un astfel de perete, alege o canapea în nuanțe cât mai închise la culoare (albastru intens, negru, vișiniu închis) și evită-le pe cele cu nuanțe deschise. Alege canapele mici, adaugă fotolii și scaune fără brațe.

Optează pentru monocromie

Într-un spațiu redus, regulile combinațiilor de culori pot fi încălcate. Monocromia cu accente de culoare este o soluție foarte bună. Când folosești aceeași culoare pentru covor și canapea, acestea vor face spațiul fluid. Culorile diferite sunt plăcute, dar pun în evidență micimea spațiului. Un truc bun este acela de a merge pe varianta monocromă, cu excepția unei singure piese de mobilier. 

Adaugă piese de mobilier ce conțin sticlă sau care sunt complet din sticlă și evită orice obiect de mobilier care nu are picioare. Așază televizorul pe o bancă și lasă mereu spațiu liber între piesele de mobilier, care trebuie să fie înalte și suple.

Folosește polițe și rafturi deschise în locul unui corp de mobilier bloc și nu omite să speculezi locurile uitate: pervazul ferestrei, colțurile camerei. Nu folosi mobilă înaltă într-o camera mică. O bibliotecă într-o cameră de dimensiuni reduse trebuie să fie organizată asimetric. Un truc bun este acela de a folosi rafturi cu distanță mai mare între ele. 

dormitor-mic-amenajat-elegant

Trucuri pentru dormitor

În dormitor, patul și un dulap îngust sunt piesele de bază. Fără să aglomerezi, adaugă noptiere mici sau, în locul lor, polițe suspendate. Principiul de bază pentru amenajarea unui apartament mic este acela că în fiecare cameră trebuie să existe doar piesele de mobilier esențiale. 

Oglinzile și sursele care focalizează lumina sunt obligatorii. Oglinzile fac spațiul să pară mai mare decât este și contribuie la mărirea volumelor. Este mai util să folosești mai multe oglinzi mici, în locul uneia mari. Această din urmă variantă este eficientă în camerele spațioase, dat fiind faptul că reflectă tot ceea ce se află în încăpere. Un principiu de bază este acela de a alege mereu obiecte de mobilier care să fie proporționale cu spațiul. 

Nu aglomera spațiul, păstrează proporțiile, folosește culori deschise, apelează la monotonia cromatică, adaugă note de accent intense și fă din lumină un aliat. Acestea sunt principiile de bază mulțumită cărora spațiul mic va părea vizual mai mare, fiind, în același timp, plăcut, elegant și confortabil.

Sursa foto: 123rf.com

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies

Noua editie este aici!

Descopera cele mai recente articole si grabeste-te sa fi printre primii cititori. Nu rata noutatile si informatiile exclusiviste.

Revista poate fi achizitionata de la distribuitorii de presa sau online de pe siteul www.publisol.ro