Acasa Grădină Cum ne putem proteja culturile utilizând o folie de mulcire?

Cum ne putem proteja culturile utilizând o folie de mulcire?

Autor: Diana Colcer
1 comentariu 125 vizualizari 6 minute timp estimat

O folie de mulcire de calitate oferă numeroase avantaje atât culturii în sine cât și solului peste care este amplasata.

În agricultură există multe aspecte ce nu pot fi prezise cu exactitate, în special acolo unde vorbim despre culturile în aer liber, unde nu putem controla în niciun fel condițiile meteo sau acțiuni din exterior care le pot afecta buna dezvoltare. Fiind vorba de multe ori de culturi sezoniere unde durează chiar și jumătate de an să ajungă la maturitate și să poată fi recoltate, este dificil să prezicem cum vă fi vreme și cât de bine de vor dezvolta acestea asta doar dacă nu avem la îndemăna soluții eficiente și complete prin care chiar daca acestea sunt supuse la intemperii, să putem interneni rapid și să remediem aspectele negative.

Cele mai protejate sunt culturile care se afla în sere și solarii, unde ne putem menține acoperite și le temperaturile necesare oricând, de când le plantăm și până când le culegem. Aici însă nu putem vorbi decât despre legume în mare parte. În timp, prin imbunatațirea materialelor din componența unui solar, în special a foliei de acoperire dar și a celei termice, fermierii au reușit să obțină culturi bune chiar și pe timp de iarnă, când afară temperaturile ar fi mai mereu negative și astfel, dezvoltarea legumelor ar fi aproape imposibilă. Dacă în trecut folia, deși la fel de rezistentă în timp, nu avea capacități atât de avansate de a păstra căldură în interior, acum poate face asta mult mai eficient.

Un proces important în obținerea de culturi bune este mulcirea. Aceste face referire practic la acoperirea solului din jurul plantelor cu diverse materiale, care pot fi atât organice cât și anorganice în natură. Și pentru că este cea mai ieftină, rapid de instalat dar și eficientă metodă, mulți fermieri aleg varianta foliei de mulcire. În magazine, aceasta vine la rola, că și folia de acoperire a solarului iar pentru plante, se pot realiza găuri acolo unde este nevoie. O putem adapta astfel ușor și rapid după preferințe și nu vor exista nici pierderi de material dar nici folie rămasă în exces, pe care să nu o putem utiliza deloc.

O folie de mulcire de calitate oferă numeroase avantaje atât culturii în sine cât și solului peste care este amplasata, după cum urmează:

– Nu mai permite dezvoltarea în proporții atât de mare a buruienilor, chiar și în situațiile în care nu mai stropim terenul cu erbicide sau alte substanțe care ar avea rolul să le extermine

– Protejează plantele din jur de boli dăunătoare deoarece nu se mai pot dezvolta la fel de bine sub folie

– Ajută la menținerea solului mai afânat pentru că, pe interior se va forma rouă, care vă menține pământul umed în mod constant

– Ajută de asemenea și la menținerea ingrasamatului în sol în cantități mai mari. Acesta nu va mai fi îndepărtat de ploile abundente sau alte intemperii

– Acolo unde avem de-a face cu plante puse pe rânduri, având că referință folia, nu mai tăiem accidental plantele când săpam, atât manual cât și cu utilaje

– Un aspect important este acela că un mai permite legumelor să atingă solul și astfel, nu se mai murdăresc, nu stau în umezeală și se strică și nici nu mai sunt supuse la alti factori de risc

– Tot referitor la sol, având folie mulcire Regalfermierul, plantele nu se mai murdăresc atunci când ploua pentru că stropii nu vor mai sari înapoi pe frunze, tulpini sau pe legume și astfe, nu mai este necesară o spălare atât de intensă

– Folia ajută și la menținerea unei temperaturi mai ridicate la nivelul solului, sub aceasta. Rădăcinile și în unele cazuri tulpinile plantelor sunt la adăpost și la căldură și astfel, un vor îngheță și nici nu vor fi atât de afectate de temperaturile mai scăzute

– Temperaturile mai crescute ajuta la dezvoltarea nu atât mai bună cât și mai rapidă a legumelor dar și a altor culturi iar daca vorbim despre astfel de procese pe timp de primăvară sau toamnă, obținem mai rapid legumele mult dorite

După cum putem afla de la cei cu experiență, folia de mulcire de instalează pe pământ înainte de cultivarea legumelor. Se pot da chiar atunci găurile necesare sau înainte dacă se cunosc dinstantele și dimensiunile necesare. Fixarea acesteia se poate face atât cu umplere cu pământ pe margine cât și prin instalarea de canale fi fixarea foliei cu bagete pe aceste canale. În ambele situați, atât montarea cât și îndepărtarea foliei se poate face destul de ușor.

Cea mai benefică pentru sol cât și pentru plante, legume, este mulcirea organică, unde folosim că și materiale paie, frunre, fan, bălegar, chiar și scoarță de copaci sau crengi. Acestea se descompun în timp și devin îngrășământ natural pentru sol și culturi. Pământul vă deveni mai afânat și mai bun pentru a susține culturile și totodată, pentru a fi prelucrat.

Folia de mulcire poate fi disponibilă în diferite tipuri și culori în magazine, astfel încât să se poată alege cea mai potrivită pentru nevoile fiecărei grădini. De exemplu, folia neagră este folosită pentru a încălzi solul în timpul iernii, în timp ce folia albă reflectă lumina soarelui, ceea ce poate fi benefic pentru plantele sensibile la căldură.

Folosirea foliei de mulcire poate fi așadar un adaos important pentru grădinărit, deoarece oferă numeroase beneficii pentru sol și plante. Acestea pot include conservarea umidității solului, îmbunătățirea calității solului și reducerea creșterii buruienilor alaturi de multele avantaje deja menționate.

1 comentariu

Cum ne putem proteja culturile utilizând o folie de mulcire? - Despre Imobiliare 21 decembrie 2022 - 17:39

[…] post Cum ne putem proteja culturile utilizând o folie de mulcire? appeared first on Casa și […]

Raspunde

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies

Noua editie este aici!

Descopera cele mai recente articole si grabeste-te sa fi printre primii cititori. Nu rata noutatile si informatiile exclusiviste.

Revista poate fi achizitionata de la distribuitorii de presa sau online de pe siteul www.publisol.ro