Acasa Idei practice Cum se curăță tocătorul din lemn și cum se întreține

Cum se curăță tocătorul din lemn și cum se întreține

Autor: Alexandra Ion
1 comentariu 1,9K vizualizari 9 minute timp estimat

Îți spunem tot ceea ce trebuie să știi despre cum se curăță tocătorul din lemn, dar și ce este util să știi despre întreținerea acestuia. Este prezent în toate bucătăriile mari sau mici, moderne sau clasice. Tocătorul din lemn este, probabil primul și cel mai utilizat accesoriu de bucătărie. Unii îi spun fund de lemn, iar dacă este mare, frumos, gros și bine îngrijit, este un veritabil element de decor. Ce poate fi mai apetisant decât o mămăligă aburindă răsturnată pe un fund de lemn sau o gustare rapidă, cu de toate, direct de pe tocătorul de lemn unde au fost feliate cărnuri și legume. 

Pentru toate aceste motive, întreținerea și curățarea corectă și sigură a tocătorului sau a tocătoarelor de lemn pe care le folosești este o necesitate. 

Cum alegi un tocator practic

În primul rând uită de tocătoarele din plastic. Indiferent cât sunt de bune vei ajunge să pui în mâncarea ta bucățele de plastic. Mai mult, acestea se crestează de la lama cuțitelor, iar în spațiile respective vei avea o „înfloritoare” cultură de bacterii. Lemnul nu permite dezvoltarea bacteriilor, mai ales dacă este bine și corect curățat și întreținut. O alternativă poate fi și tocatorul din piatră, dar are dezavantajul de a fi greu și de a toci și strica lamele cutitelor. Lemnul protejează lamele și oricat ar fi de mare tocătorul, este (mai) ușor de manevrat  

Cel mai bun lemn pentru tocător este cel fag, cireș, păr, arțar sau orice lemn din esență mai tare. Teiul și bradul sunt potrivite pentru tocătoarele folosite la servit, dar nu sunt recomandate la a fi utilizate curent pentru tocat și tăiat, pentru că sunt de esență moale și de deteriorează repede. Nu este indicat să folosești nici lemnul de prun și nici pe cel de nuc. Acestea au un miros intens și preiau și rețin aromele alimentelor tăiate. 

Din ce în ce mai des folosite sunt tocătoarele din bambus. Acestea sunt solide, rezistente, poate puțin prea grele, dar foarte practice. Tocătoarele din bambus pot fi folosite pentru a tăia orice fel de alimente, dar sunt cea mai bună alegere pentru a porționa, tăia și toca cu satârul carnea și pentru a sparge oase.

Este indicat să ai cel puțin trei tocătoare de lemn, unul doar pentru vegetale, altul exclusiv pentru carne și un al treilea atunci când gătești o mâncare de legume cu carne. Îți va fi util și un tocator special doar penru pește, mai ales dacă obișnuiești să cumperi frecvent pește întreg.

👉 Tocătorul este cel mai utilizat obiect din bucătărie, iar pe locul al doilea, foarte aproape, vine tigaia. Întreținută corect, îi poți prelungi substanțial durata de utilizare. 

Cum se curăță tocătorul din lemn

O regulă importantă este să nu utilizezi niciun fel de produs de curățare chimic, nici măcar cel pentru vase. Este total nerecomandat tixul sau alte produse abrazive. Deși acestea pot curăța eficient, particule fine intră în fibra lemnului și de aici ajung în mâncare. 

Cele mai sigure soluții sunt:

  • apa caldă, nu fierbinte pentru că va afecta fibra și rezistența tocătorului;
  • sucul de lămâie;
  • oțetul alb;
  • bicarbonatul; 
  • sarea grunjoasă;
  • un burete de sârmă rezervat doar pentru curățarea fundurilor de lemn. 

Este necesar ca tocătorul să fie spălat cu apă caldă după fiecare utilizare. Dacă simți că este necesar poți folosi un strop de detergent, deși se poate și fără. 

Curățarea profundă se face prin răzuirea cu buretele de sârmă. Clătește-l apoi cu apă curată, șterge-l cu un prosop absorbant, presară pe toată suprafața o lingură, două de sare sau bicarbonat (în funcție de cât de mare este tocătorul tău) și freacă-l cu jumătate de felie de lămâie insistent și temeinic. Nu omite marginile și nici muchia. Procedura se face pe ambele fețe ale fundului de lemn. 

Bicarbonatul este chiar mai bun pentru curățarea tocătorului după ce ai tăiat pește, ceapă sau alte alimente cu miros intens.  Oțetul poate fi utilizat în loc de lămâie, poți înmuia buretele de sârmă când răzuiești fundul și este ingredientul ideal care îndepărtează petele de pe tocător. 

Cât de des se curăță tocătorul din lemn

Tocătorul de pește se curăță riguros după o utilizare. Cel de carne trece prin tratamentul de curățare profundă după 4-5 utilizări. Cel pentru vegetale se curăță mai rar, la 10-15 utilizări, iar cele pentru carne și vegetale la 3-4 utiliări consecutive. 

După fiecare utilizare tocătorul se curăță cu apă din abundență, dar nu se lasă în apă cu totul, niciodată. Este foarte important să fie pus la scurs sau șters bine cu o cârpă absorbantă. Nu folosi lavete de micofibră și nici șervete de hârtie. Nu curăța tocătorul de lemn în mașina de spălat vase. Nu-l lăsa murdar, după utilizare. Cu cât îl cureți și-l ștergi mai repede, cu atât mai bine.

Aceleași reguli și același mod de curățare sunt potrivite și pentru tocătorul din bambus, cu mențiunea că răzuirea trebuie să fie mai blândă.   

Întreținerea tocătorului din lemn

Dacă acum știi cum se curăță tocătorul din lemn, este momentul să afli și despre întreținerea acestuia. Aceasta este procedura care sigilează structura de lemn și oferă un plus de siguranță la utilizare. Sigilarea se face cu ulei și ceară de albine sau folosind un produs special destinat acestui scop, care conține un ulei mineral și ceară de albine. 

Această alifie o poți prepara în casă din ulei rafinat de floarea soarelui (vitamina E din acesta are ca efect blocarea proliferării bateriilor) și ceară naturală. Încalzeste uleiul în baie de apă și pune ceara de albine. Când acesta din urmă s-a topit amestecă până la omogenizare și toarnă tot conținutul într-un borcan cu capac. Când este complet rece se solidifică și are densitatea unei smântâni foarte groase. 

Cu această pastă se unge tocătorul de lemn, după ce a fost perfect igienizat cu sare, lămâie și complet uscat (lasă-l să se usuce 24 de ore) și se freacă insistent pe toată suprafața. O poți face folosind o cârpă curată. Lasă alifia să „intre” în fibra lemnului 30-60 de minute, apoi se șterge bine cu hârtie.  

Întreținerea tocătorului de bambus

Procedura de întreținerea a tocătorului de bambus este identică, cu singura mențiune că pentru acest tip de lemn este mult mai util uleiul mineral special destinat sigilării tocătoarelor de lemn. În plus, uleiul trebuie utilizat mai des decât în cazul altor tipuri de esențe de lemn. De ce? Pentru că tocătoarele din bambus sunt realizate prin presare la temperatură ridicată a bucăților de bambus. Acestea sunt poziționate în sens invers direcției de tocare. 

👉 Cum se curăță și cum se întreține inoxul

Sursa foto: 123rf.com

1 comentariu

Tigaie antiaderentă și tot ce trebuie să știi despre ea 23 mai 2024 - 23:26

[…] Tigaia este al doilea cel mai folosit obiect din bucătărie. Primul este tocătorul. Câteva aspecte importante legate de întreținerea acestuia din urmă, îți vor […]

Raspunde

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies

Noua editie este aici!

Descopera cele mai recente articole si grabeste-te sa fi printre primii cititori. Nu rata noutatile si informatiile exclusiviste.

Revista poate fi achizitionata de la distribuitorii de presa sau online de pe siteul www.publisol.ro