Acasa Idei practice Cum se întrețin accesoriile masculine de îngrijire

Cum se întrețin accesoriile masculine de îngrijire

Autor: Diana Colcer
0 comentariu 74 vizualizari 3 minute timp estimat

Faptul că ești „înarmat” până-n dinți cu gadgeturi și accesorii de îngrijire te obligă la un ritual riguros de întreținere a acestora.

Periuța de dinți

Încearcă să-ți amintești când ai schimbat ultima dată periuța de dinți manuală ori capătul periei electrice. Stomatologii recomandă înlocuirea lor o dată la trei luni sau mai frecvent, dacă ai fost răcit, ai avut o infecție dentară sau în gât ori ai împrumutat periuța partenerei tale. În acest interval, periuța trebuie clătită temeinic după utilizare și menținută în poziție verticală, pentru a se usca rapid la aer (pentru reducerea numărului de bacterii). Pentru a reduce numărul bacteriilor, fungilor, etc,. o poți cufunda săptămânal, pentru o jumătate de oră, într-un recipient cu apă de gură pe bază de alcool.

Aparatul de tuns (cu capete inter-schimbabile)

Îl folosești pentru a-ți tunde pilozitățile din diverse locuri (barbă, nas, urechi, subraț, zona inghinală, etc), și de aceea este important să-l cureți bine. Majoritatea seturilor vin cu o pensulă cu care poți îndepărta firele de păr dintre lame, însă celulele moarte și sebumul colectat rămân acolo. Clătește-le cu apă fierbinte din abundență (aparatul ar trebui să fie rezistent la apă) și șterge capetele cu un tifon îmbibat în alcool sanitar.

Aparatul de ras

Aparatele de ras și tuns nu se curăță doar sub jet de apă; ar trebui să îți procuri un spray pentru răcirea, dezinfectarea și lubrifierea acestora (cei mai mulți producători de aparate de bărbierit/trimmere, precum Braun, Philips, BabyLiss, etc. furnizează soluții de acest gen), care prelungește și viața gadgetului.

Trusa de mani-pedi

Trusa pentru manichiură & pedichiură trebuie igienizată imediat după utilizare: cel mai simplu e să pui toate ustensilele (inclusiv pila și cleștele/unghiera) orizontal, într-un recipient plat, în care să torni apă fiartă, cât să le acopere complet, apoi să le lași la uscat pe un prosop curat.

Peria facială

Fie că folosești un aparat cu perii inter-schimbabile sau un dispozitiv de curățare din silicon, este important să le menții perfect curate între utilizări, întrucât celulele moarte, sebumul și murdăria, captive între perii aparatului, pot invada porii, dând naștere coșurilor. Dacă în cazul dispozitivelor din silicon, este suficient să le speli bine cu apă și săpun, cele cu peri ar trebui lăsate câteva minute în apă caldă, pentru ca apoi să fie lăsate să se usuce la aer. Acestea ar trebui să fie schimbate o dată la minim șase luni.

Buretele/peria de baie

Spală și stoarce bine accesoriile folosite la baie, după ce termini dușul. Totodată, nu aștepta ca buretele să se dezintegreze sau peria să năpârlească pentru a le schimba cu altele noi; oricât de bine le-ai spăla, acestea colectează microbi, piele uscată și sebum, ajungând să capete un miros deloc plăcut.

Foto: Pixabay

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies

Noua editie este aici!

Descopera cele mai recente articole si grabeste-te sa fi printre primii cititori. Nu rata noutatile si informatiile exclusiviste.

Revista poate fi achizitionata de la distribuitorii de presa sau online de pe siteul www.publisol.ro