Acasa Idei practice Cum te poate îmbolnăvi casa ta și ce poți face pentru a preveni problemele

Cum te poate îmbolnăvi casa ta și ce poți face pentru a preveni problemele

Autor: Diana Colcer
0 comentariu 120 vizualizari 3 minute timp estimat

Locul pe care îl numești „acasă” ar trebui să te facă să te simți în siguranță. Totuși, există anumite moduri prin care casa ta te poate îmbolnăvi, chiar dacă avem impresia că e suficient de curată.

Baia

Există mai multe motive pentru care această încăpere din casa ta poate atenta la sănătatea noastră: din cauza substanțelor chimice de curățenie și a odorizantelor de cameră folosite în exces, din cauza aerului curat limitat, în cazul în care locuiești la bloc și nu ai geam la baie, din cauza calității proaste a apei, a virușilor și bacteriilor rămase pe chiuvetă după spălarea mâinilor, dacă aceasta nu este curățată corect sau suficient de des, precum și din cauza răspândirii bacteriilor și ciupercilor prin utilizarea în comun a prosoapelor de mâini și e față.

Livingul

Atunci când suntem acasă, ne petrecem cea mai mare parte din zi în sufragerie. Iată ce pericole poate aduce această cameră: telecomenzile sunt pline de bacterii, dacă nu sunt curățate măcar de două ori pe lună, murdăria adusă de afară, în cazul în care tu sau musafirii nu vă descălțați atunci când intrați în casă. Dacă aerul condiționat (aparatul trebuie curățat cu soluții speciale în fiecare sezon) se folosește doar când ferestrele sunt închise, lipsa aerului curat te poate îmbolnăvi, de asemenea, nu e recomandat să fumezi în cameră cu geamurile închise.

Dormitorul

De-a lungul vieții, ne petrecem numeroase ore în dormitor, mai ales în pat. De aceea, patul este sursa problemelor, deoarece pernele, pilotele și saltelele se umplu de celule moarte, transpirație și murdărie, deci trebuie curățate în mod regulat așternuturile care nu sunt spălate regulat pot duce la infecții sau răspândirea bolilor.

Bucătăria

Așa cum probabil te așteptai, problemele de sănătate pot apărea din cauza faptului că aici prepari mâncarea. Tocătorul pe care tai alimentele poate avea tăieturi microscopice în care intră bacterii. Apoi,
bureții de bucătărie ar trebui schimbați o dată pe săptămână, pentru a nu se umple de bacterii. Mai sunt și temperatura necorespunzătoare la care sunt depozitate alimentele, care le poate strica mai repede, în timp ce spălarea alimentelor poate împrăștia murdărie și bacterii în jurul chiuvetei (carnea de pui, de exemplu, poate contamina cu E-coli în decursul spălării).

Ar trebui să fii mai atentă la aceste lucruri dacă ai des dureri de cap, răcești ușor sau probleme de respirație sau la stomac, și mai ales dacă în casă locuiește un copil sau o persoană în vârstă.

Foto: Pixabay

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies

Noua editie este aici!

Descopera cele mai recente articole si grabeste-te sa fi printre primii cititori. Nu rata noutatile si informatiile exclusiviste.

Revista poate fi achizitionata de la distribuitorii de presa sau online de pe siteul www.publisol.ro