Fritillaria, laleaua pestriță, cunoscută și ca laleaua sălbatică, ori bibilică sau ciubotă, cuprinde peste sută de specii bulboase (flori care ies dintr-un bulb). Denumirea plantei provine din latină. „Fritillus” înseamnă „zaruri” și este o referinţă la desenul imprimat pe exteriorul petalelor, care pare să semene cu dantela sau cu modelul pe care îl vezi pe zaruri. Toate fac parte din familia Liliaceae, câteva dintre acestea fiind mai cunoscute, tocmai pentru că sunt mai răspândite.
Cele mai des întâlnite sunt Fritillaria meleagris (apare mai ales în zone umede, mlăștinoase din poienile de șes și deal – habitatul ei este distrus aproape în întregime, astfel că a devenit o specie rară, pe cale de dispariție), Fritillaria imperialis şi Fritillaria montana. Aceasta din urmă înflorește ultima, undeva la finele lui aprilie și poate fi găsită spontan pe pantele însorite la mai mult de 1700 metri altitudine.
Indiferent unde o întâlnești, nu o rupe! Este o plantă rară, pe cale de dispariție, afectată profund și de schimbările climatice și de faptul că este culeasă fără milă. Chiar dacă rupi doar floarea, bulbul va muri pentru că nu se va putea alimenta cu nutrienți (pe care-i aduc expunerea frunzelor la soare) și nu va mai produce o nouă floare anul viitor. Și fără floare nu vor fi nici semințe.
Laleaua pestriță (Fritillaria meleagris), trăsături
- A fost utilizată în medicina tradițională pentru diverse scopuri, inclusiv pentru tratarea problemelor respiratorii și a reumatismului. Azi nu mai este utilizată.
- Este asociată cu puritatea, fragilitatea și raritatea. În unele culturi, aceasta este considerată o floare a norocului sau a regalității, datorită aspectului său distinctiv și al culorilor variate.
- Este originară din Europa, laleaua pestriță poate fi găsită și în alte părți ale lumii, inclusiv în regiuni din Asia și America de Nord. Habitatul său natural include pajiști umede, pășuni și zone mlăștinoase.
- Una dintre caracteristicile cele mai recunoscute ale lalelei pestrițe este modelul său pestriț, care poate varia în intensitate și culoare, de la alb la violet sau chiar la nuanțe de roz și roșu.
- Laleaua pestriță este polenizată de insecte (albinele și fluturii). Forma și poziția florii, mult înclinată facilitează accesul insectelor la nectarul său, asigurând astfel polenizarea și reproducerea plantelor.
Laleaua pestriță informații și caracteristici
Este o plantă firavă, delicată care poate ajunge până la 20 cm înălțime. În vârful tijelor se află una, cel mult două flori. Frunzele sunt lungi, dispuse alternativ pe tulpină. Florile au formă de clopoțel, frumos desenate. Astfel, fiecare petală a florii este împărțită în pătrate, unele mai închise la culoare, altele mai deschise, alternând regulat unele cu altele, de unde și numele de „Floarea de Șah”. Există atât exemplare închise la culoare, aproape negre, dar și flori albe.
Laleaua pestriță apare spontan în zone cu umezeală ridicată, precum Cheile Turzii, Maramureș, Bistrița sau chiar Lunca Oltului. O mai putem vedea și în Rezervația naturală Pădurea Zamostea-Luncă. Această plantă rară mai crește și în Pădurea Bavna, din satul Fersig, dar poate fi văzută și în Bihor, în Rezervația Naturală Defileul Crișului Repede. Planta crește în zone sălbatice, având nevoie de umiditate. Poate fi văzută în zone de deal din nordul Moldovei sau în zona Carpaților de Curbură.
Este răspândită și în Suedia, unde are un areal protejat în insulele arhipelagului Stockholm, în Rezervația Naturală Sandemar.
Fritillaria imperialis
Fritillaria imperialis, numită și Coroana imperiala a Paștelui, este cea mai înaltă, poate ajunge, dacă are condiții excelente până la un metru și jumătate înălțime, dar majoritatea au talie medie, de 30-40 cm. Forma frunzelor este de elipsă alungită cu nervuri paralele de un verde intens, lucios. Florile sunt singulare sau grupate în buchete, aplecate, variind de la galben-verzui la violet sau caramiziu pestriț.
Nu sunt foarte pretențioase, dar preferă solurile bine drenate, cu umiditate ridicată. Zonele răcoroase, cu umbră sau parțial însorite, sunt ideale pentru o înflorire abundentă. Această specie are nevoie de un sol bine drenat și de o expunere la soare pentru a prospera. De asemenea, este important să fie protejată de vânturile puternice, deoarece tulpina sa înaltă poate fi sensibilă la rupere.
Datorită aspectului său impunător și a culorilor vibrante ale florilor, Fritillaria imperialis este adesea cultivată în grădini ornamentale și peisagistice, aducând o notă exotica și dramatică în designul peisajului. În ciuda aspectului, nu are un parfum agreabil, dimpotrivă. Mirosul este dezagreabil, asemănător cu cel de blană udă de animal. Toate tipurile de Fritillaria miros urât.
De obicei, Fritillaria imperialis înflorește în primăvara timpurie, adesea înainte ca frunzele să apară complet. Inflorescențele sale colorate și înalte sunt un spectacol impresionant în grădini și parcuri.
Fritillaria meleagris – cultivare
Diferite varietăți de fritillaria meleagris se pot cultiva în grădină, prin plantarea bulbilor, care se găsesc în comerț. Culorile florilor variază de la alb la roșu închis. Acestea nu trebuie însă confundate cu laleaua pestriță care apare spontan.
Britanicii sunt mari specialiști în obținerea de bulbi și semințe. Variantele cultivate de ei au floarea mov și pete albe sau complet albă. Plantele sunt extrem de rezistente și lipsite de probleme, și sunt ideale pentru cultivarea într-o varietate de situații, inclusiv în containere, pajiști cu flori sălbatice sau zone cu iarbă lungă. Royal Horticultural Society i-a acordat prestigiosul său premiu Award of Garden Merit (AGM).
Locul în care laleaua pestriță se simte bine este unul ferit, necirculat, luminos, cu apă suficientă pentru a se hidrata. Laleaua pestriță se înmulțește prin bulbi cărnoși. În fiecare generație apar câte doi solzi. În timpul înfloririi, solzii din anul trecut, situați la exterior, se vestejesc și se îndepărtează. De sub ei apar solzii care se formează în anul curent. Aceștia pot fi replantați în ghivece care să ofere un drenaj foarte bun. Folosește pământ de flori amestecat cu nisip și pietriș fin pentru o bună drenare a apei. Laleaua pestriță nu tolerează solul excesiv de umed constant.
Fritillaria are nevoie de un vas relativ înalt, bulbul urmând a fi plantat la 10-15 centimetri în sol. Bulbul se pune cu partea ascuțită în sus. Dacă forma vasului permite poți pune mai mulți bulbi, dar păstrează o distanță de 10 centimetri între ei. După plantare se udă. Ama nu trebuie să stagneze în vasul de scurgere (folosește ghivece cu piciorușe care permite scurgerea bună a apei fără ca aceasta să rămână în contact cu vasul.
Laleaua pestriță este o plantă perenă, ceea ce înseamnă că va reveni înflorită în ghiveci în fiecare primăvară, dacă este îngrijită corespunzător. După înflorire, puteți tăia tulpinile înălțate și uscate, dar lăsați bulbii să rămână în ghiveci pentru a se dezvolta pentru următoarea primăvară.
👉 Ghiocelul. Curiozități, semnificații și legende
sursa foto: https://pixabay.com/
