Acasa Idei practice Lucrări de toamnă în grădină. Care sunt cele mai importante

Lucrări de toamnă în grădină. Care sunt cele mai importante

Autor: Otilia Ignat
0 comentariu 183 vizualizari 7 minute timp estimat

În mod firesc, toamna și, mai apoi, sezonul rece, sunt perioadele cu activitate mult redusă în grădină. Dar, chiar și așa lucrările de toamnă sunt obligatorii pentru că, pe de o parte ajută plantele să treacă peste iarnă, iar pe de alta le pregătesc pentru reluarea perioadei de vegetație, din primăvară. Asta înseamnă că de ceea ce faci toamna în grădină, după ce plantele au ieșit din vegetație depinde frumusețea și sănătatea plantelor din grădină, în sezonul viitor. 

Curățarea grădinii, cea mai importantă lucrare de toamnă 

Principalii inamici ai plantelor din grădină, adică mucegaiurile și dăunătorii pot fi înlăturați, toamna, prin îndepărtarea uscăturilor și a buruienilor. Etapă importantă pentru sănătatea generală a tuturor plantelor, contribuie și la regenerarea solului. 

Ce trebuie să faci:  

  • ultima cosire a ierbii;  
  • adunarea resturilor vegetative, înainte de prima zăpadă; 
  • tăierile de toamnă la pomii ornamentali și/sau fructiferi;
  • îndepărtarea ramurilor rupte ori bolnave; 
  • adunarea frunzelor moarte de pe zonele cu gazon (doar aici este necesară obligatoriu această operație); 
  • tunderea gardului viu; 
  • toaletarea tufelor lemnoase a arbuștilor și trandafirilor;  
  • adunarea resturilor vegetale din zonele în care au fost cultivate legume; 
  • săparea adâncă a solului, pentru a-l face permeabil și a-l afâna; 
  • îndepărtarea fructelor căzute.

Ce NU trebuie să faci

Pe lângă toate cele care trebuie făcute, altele sunt nerecomandate, greșite, deși frecvent practicate sau chiar ilegale și periculoase. 

Arderea resturilor vegetale este interzisă și periculoasă. Alternativa este tocarea și transformarea în compost. O altă soluție este amenajarea unui loc în grădină unde toate resturile vegetale vor fi îngropate. Acestea se vor acoperi cu un strat subțire de pământ, fapt care va contribui la macerarea și putrezirea lor. Se pun în straturi, bine îndesate, între care se așterne un rând de pământ (din cel dislocat pentru a face groapa). Pentru a accelera procesul de descompunere, fiecare rând vegetal se udă abundent. 

Nu aduna frunzele căzute (cu excepția zonei unde se află gazon). În fapt, le poți pune peste straturile cu flori. Funcționează ca un izolator termic și oferă un aport de minerale valoros. pentru straturile de flori. 

Nu arde crengile și ramurile rezultate la toaletarea pomilor și a arbuștilor. Lasă-le în snopuri și depozitează-le în poziție verticală, în magazie sau într-o zonă unde sunt ferite de ploaie și scurgeri de apă. Peste iarnă se vor usca și vei putea să le folosești pentru a înteți focul, când vei face grătar. 

👉 Una dintre lucrările importante în grădină, toamnă este și pregătirea trandafirilor pentru iernat. Sunt mai multe etape, fiecare la fel d eimportantă. Cum faci asta și ce nu trebuie sub nici o formă să omiți, afli din articolul dedicat pe despre acest subiect

Protecția plantelor una dintre lucrările de toamnă din grădină

Gerul, viscolul și zăpada sunt, pentru cele mai multe plante din grădină, inofensive. Cele mai multe dintre plante vor rezista fără să aibă nevoie de ajutor. Există, însă, și specii mai delicate. De atenție au nevoie puieții, plantele tinere, celor aclimatizate forțat și celor care stau în are liber, dar în ghivece. 

Folosește mulci sau mușuroirea solului, în jurul plantelor tinere sau îngroapă-le complet, dacă tipul plantei permite (de exemplu trandafirii, după tăierea de toamnă). Folosește folii și elemente de susținere pentru pomii tineri și firavi. Este ideală pânza de sac pentru a împacheta plantele delicate care iernează afară. 

Mobilierul de exterior și alte mici reparații

Făcută să reziste mulți ani, mobila de grădină trebuie protejată în perioada rece a anului. În funcție de material, acesta trebuie curățat, revopsit sau lăcuit și depozitat într-un loc uscat și ventilat, eventual, protejat cu saci de rafie sau rogojini. Evită foliile de plastic pentru mobilierul din materiale naturale (lemn, ratan) pentru că favorizeaza condensul, umezeala și apariția mucegaiului. 

Repară gardul și foișorul. Și, chiar dacă nu sunt necesare reparații, o verificare atentă este recomandată. Folosește soluții de protecție pentru a da rezistență gardului din lemn sau vopsește-l pe cel din fier. Curăță și unge cu ulei sau vaselină uneltele din metal, pentru a le proteja de rugină și a le avea gata pregătite pentru lucrările de primăvară. Cel mai bine este să le păstrezi agățate pe grinzi, pentru că vei face economie de spațiu. 

Repară, reorganizează sau trasează alei noi. Procesul este favorizat de lipsa vegetației. Poți folosi pietriș, pavele, bolovani de râu sau poți turna beton  (pe care să-l modelezi)

👉 Mobilierul de grădină este o investiție. Întreținerea lui corectă te va ajuta să beneficiezi de acesta pentru mult timp. Câteva idei și sfaturi utile despre cum faci asta, afli din articolul complet despre acest subiect

La finalul lucrărilor din grădină, este necesar să cureți și să depozitezi uneltele și sculele folosite, iar asta înseamnă că trebuie să faci ordine în magazie. Locul trebuie să rămână uscat și ferit de infiltrații, pentru ca bunurile pe care le păstrezi să fie în siguranță.

Sursa foto: stock.adobe.com

 

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies

Noua editie este aici!

Descopera cele mai recente articole si grabeste-te sa fi printre primii cititori. Nu rata noutatile si informatiile exclusiviste.

Revista poate fi achizitionata de la distribuitorii de presa sau online de pe siteul www.publisol.ro