O locuință stilată nu trebuie să fie sinonimă cu cheltuieli peste bugetul de care dispui.
Fiecare dintre noi își dorește o locuință cât mai frumoasă, caldă și primitoare, cu un design pe măsură, în care confortul și estetica să se îmbine armonios. Însă când te uiți la modelele de amenajări din reviste sau din emisiunile de design interior, pare imposibil să îi dai casei tale acel aspect luxos fără să cheltuiești enorm. Cu toate acestea, există și modalități mai ieftine de a-ți înfrumuseța locuința, dacă știi care sunt detaliile care contează cu adevărat.
Iluminatul corect, primul pas spre o atmosferă de confort în locuință
Lumina dă tonul unei încăperi. Este motivul pentru care suntem atrași de camerele cu ferestre mari, care inundă casa cu o lumină naturală plăcută. Însă noile tehnologii prin care sunt concepute becurile și corpurile de iluminat fac mai ușoară luminarea oricărei locuințe. Este suficient să vezi videoul din aceasta pagina pentru a te convinge de puterea unui iluminat ca la carte. Lumina albă caldă creează o atmosferă relaxantă și plăcută, care nu îți solicită ochii mult și te ajută să te simți cu adevărat ca acasă. După cum observi în clip, secretul constă în felul cum amplasezi corpurile de iluminat și ce tip de lumină folosești, în funcție de încăpere și de culorile decorului.
Elementul central din cameră, care atrage toate privirile
O altă modalitate prin care poți spori luxul unei încăperi este să creezi un punct central – primul lucru pe care îți cad ochii atunci când intri în cameră. Dacă te uiți la imaginile din revistele de design interior, vei observa cum fiecare încăpere este decorată astfel încât atenția ta să fie acaparată de un singur element. În living, acesta este reprezentat de locul de ședere, cu canapeaua sau colțarul, măsuța de cafea și fotoliile. În dormitor, patul este poziționat central, iar întreg designul camerei este construit în jurul lui. Iar în bucătărie, corpurile de mobilier sunt poziționate după modelul triunghiului frigider-aragaz-chiuvetă, pentru a maximiza funcționalitatea acestei camere.
Culorile calde sunt specifice caselor luxoase
Una dintre caracteristicile care definesc luxul unei încăperi este alegerea culorilor calde, care fac orice locuință mai primitoare și mai plăcută. Psihologia culorilor a fost intens studiată, iar concluziile cercetărilor arată că acele tonuri calde de roșu, portocaliu sau galben sunt considerate intime și relaxante, în timp ce culori precum albastru, verde sau gri sunt asociate cu o atmosferă calmă și sunt utilizate pentru a mări optic spațiul dintr-o încăpere. Optează pentru nuanțe de bază neutre, precum bej sau ivoire, și dă culoare încăperii folosind tonuri profunde de roșu, muștar sau wenge. O cameră decorată astfel va căpăta simetrie și întreg designul va fi mai prețios și impresionant.
Alege materiale moi
Când îți imaginezi o încăpere confortabilă, cel mai probabil gândul îți zboară la perne din pluș, pături din cașmir și draperii mătăsoase. Aceste materiale sporesc ideea de lux în locuința ta și le poți folosi în toate încăperile, în special în living și în dormitor. Înlocuiește canapeaua ta din velur sau piele cu una plușată, alege câteva taburete confortabile sau decorează colțarul cu niște perne moi. În dormitor, un pat tapițat nu va trece neobservat și va da încăperii un aer relaxant, perfect pentru odihnă. Iar niște draperii bine alese vor avea un impact de transformare a întregii încăperi, mai ales dacă alegi unele dintr-un material subțire, aproape translucide, catifelate la atingere.
Adaugă puțin șarm vintage
Piesele de mobilier sau decorațiunile vintage au un farmec aparte, care ne duc cu gândul la frumusețea și eleganța designului clasic. Ele pot fi introduse discret în amenajarea casei tale, mai ales dacă nu vrei să schimbi complet aspectul locuinței, ci doar să îi dai un accent luxos. Un jilț elegant, un tablou deosebit, un sipet antichizat sau o lustră vintage, din fier forjat s-ar putea integra cu succes chiar și într-un design modern și vor contribui cu succes la aspectul sofisticat al locuinței tale. Poți găsi adevărate comori pe la târgurile de vechituri, dacă ai răbdare să cauți, poți restaura o piesă deosebită de mobilier din casa bunicii sau poți căuta un magazin cu mobilă vintage, pentru a-ți dota locuința cu un astfel de element clasic.
După cum vezi, există suficiente modalități prin care să îți faci locuința mai luxoasă, confortabilă și primitoare, astfel încât să te simți deplin relaxat când ești acasă, iar invitații tăi să fie impresionați de designul elegant pe care l-ai pus în practică.
Sursa foto: Shutterstock/Copyright: JR-stock