Metoda Montessori a fost denumită „educație pentru pace” și este parte a filosofiei gândite de Maria Montessori, medic și pedagog italian, care a avut o altă abordare în ceea ce privește educația copiilor în primii ani de viață. Stilul de amenajate Montessori este special gândit pentru camerele copiilor de la unu la șapte ani, cu scopul de a le oferi independență, de a-i determina să descopere lumea, fără riscuri în ceea ce privește siguranța și securitatea lor.
Cine a fost Maria Montessori
Maria Montessori a fost printre foarte puținele femei ale sfârșitului de secol al XIX-lea, în Italia, care a reușit să finalizeze cu succes studiile în cadrul Universității din Roma, specializându-se în medicină. Mai apoi, a adăugat experienței sale psihiatria și antropologia, reușind să materializeze munca sa științifică în ceea ce numim astăzi metoda Montessori.
Cu geniul său, Maria Montessori, a dezvăluit lumii natura umană, iar educația conform ideilor Montessori este diferită de orice altă abordare cunoscută pentru că se bazează pe cercetare științifică și nu pe părerea personală a creatoarei asupra a ceea ce ar trebui să însemne educația copilului în primii ani de viață.
Camere amenajate după metoda Montessori au la bază observarea copilului și identificarea fiecărui aspect al dezvoltării sale, în mod real, pentru ca mai apoi mediul din jurul copilului să fie creat pentru a susține această dezvoltare cât mai bine posibil. Stilul Montessori încurajează autoeducarea, exprimarea liberă și valorifică potențialul fiecărui copil, stimulandu-i pe cei mici să ia decizii și să învețe prin folosirea simțurilor. Copilul câștigă independență, încredere în sine și înțelege, mai repede și mai bine, lumea în care trăiește.
Amenajarea după metoda Montessori
Sunt câteva principii care trebuie respectate la amenajarea în stil Montessori, dar toate se subscriu celui fundamental. Camera copilului este adaptat la nevoile și dimensiunile lui. Amenajarea este în funcție de stadiul lui de dezvoltare și va oferi repere clare de la început. Acestea îi vor oferi un sentiment de siguranță și de încredere celui mic.
Amenajarea unei camere de tip Montessori pentru copii se bazează pe principii fundamentale care încurajează dezvoltarea autonomiei, a independenței și a abilităților practice ale copiilor.
-
Accesibilitate și independență
- Mobila și materialele ar trebui să fie la înălțimea copilului, astfel încât acesta să poată avea acces ușor la ele și să le folosească independent.
- Încurajarea autonomiei este esențială, astfel încât copiii să poată să-și organizeze și să-și gestioneze mediul înconjurător.
- Camera este aerisită, aproape minimalistă, având doar piesele de mobilier utile copilului, raportat la vârstă și nimic în plus.
- Spațiile de depozitare sunt la nivelul copilului, iar acesta are acces la tot ceea ce se află în camera lui: jucării, haine, cărți, pentru a decide singur ce alege (se elimină orice sentiment de frustrare pe motiv că nu este suficient de mare pentru a face unele lucruri, iar universul pe dimensiunea copilului îi aduce calm, siguranță și independență.
- Patul este la nivelul podelei sau doar puțin ridicat, pentru ca cel mic să se poată urca și coborî singur, fără niciun risc.
- Adultul din viața copilului va fi doar un ghid, un exemplu care va demonstra copilului ce e nevoie să devină, pentru a se integra. Va fi creatorul mediului din jurul copilului, fiind mereu atent la etapa sa de dezvoltare și având cunoștință de nevoile copilului în fiecare etapă.
-
Ordinea și simplitatea
- Reducerea excesului de jucării și materiale pentru a evita supraîncărcarea spațiului.
- Menținerea ordinii și a simplității pentru a facilita concentrarea și înțelegerea.
-
Materiale și jucării educative
- Folosirea de materiale educative care încurajează descoperirea și învățarea activă.
- Jucăriile ar trebui să fie concepute pentru a dezvolta abilitățile motorii fine, creativitatea și gândirea independentă.
- Jucăriile sunt puține, eventual sunt schimbate periodic, prin rotație, pentru a-i menține interesul;
- Se folosesc, pe cât posibil, doar materiale naturale, evitându-se plasticul, inclusiv în ceea ce privește jucăriile
-
Libertatea de mișcare
- Asigurarea unui spațiu deschis și liber pentru copil în care acesta să se poată deplasa liber și să exploreze.
- Mobila ar trebui să fie aranjată astfel încât să permită un flux liber de mișcare.
-
Conexiune cu natură
- Adăugarea elementelor naturale în amenajare, pentru a crea o conexiune mai profundă cu mediul înconjurător.
- Folosirea materialelor naturale: frunze, scoici, crengi, nisip, pietre, iar jucăriile trebuie să fie instrumente care să provoace copilului interes (cuburi, de exemplu, pentru construcții, nu construcții gata făcute).
-
Respectarea ritmului individual
- Recunoașterea faptului că fiecare copil are un ritm propriu de dezvoltare și învățare, iar mediul lui trebuie adaptat la această caracteristică individuală.
- Asigurarea unui mediu flexibil care să permită copilului să-și urmeze propriul interes și curiozitate.
- Crearea unui mediu care să încurajeze colaborarea și interacțiunea socială între copii, dar și între adult și copil.
- Furnizarea de activități care să dezvolte abilitățile sociale și de comunicare adaptate la nevoile și personalitatea fiecărui copil în parte.
Cum arată o cameră Montessori
Adaptarea unei camere Montessori la nevoile specifice ale copilului și crearea unui mediu care încurajează explorarea, învățarea activă și dezvoltarea autonomiei reprezintă aspecte cheie ale acestei filozofii educaționale. Este important să urmăriți evoluția și schimbările în interesele copilului și să ajustați spațiul în concordanță.
Vopseaua pentru pereți, pardoseala și piesele mari de mobilier trebuie să fie de culoare albă, bej sau gri. Se pot folosi nuanțe dulci de albastru, verde, galben sau tonuri de maro. Nu există particularități de tipul cameră de fată sau de băiat. Culorile blânde focalizează copilul mic către jucării, cărți cu poze și oricare alte detalii colorate.
Piesele de mobilier sunt minimaliste și se rezumă la strictul necesar: patul la un lat de palmă de podea, un dulap deschis pentru jucării, o masă mică și scaune pe măsura copilului. Toate simple, din lemn, în culori neutre. Ideal este lemnul simplu șlefuit. Țesăturile sunt naturale, din lână și bumbac. Toate trebuie să fie exact pe dimensiunea copilului și perfect accesibile acestuia.
Organizarea unei camere Montessori
Camera este organizată pe zone, este bine luminată, iar decorațiunile sunt sumare sau inexistente. Pereții pot avea decorațiuni – imagini din natură, simple, clare, ori desene atractive, pe care copilul să le înțeleagă. Inclusiv acestea trebuie poziționate astfel încât să fie în raza vizuală a copilului, raportat la înălțimea lui.
Amenajările pentru camera copilului nu trebuie să fie o provocare pentru bugetul familiei, ci o oportunitate. Există soluții care pot combina creativ piesele noi cu cele vechi, recondiționate și adaptate. Toate cele mai sus sunt o dovadă și, totodată, un impuls pentru a evalua dintr-o altă perspectivă propriile lucruri din casă. Combinate cu elemente noi, vor duce la cele mai bune rezultate.
Este important să menționăm că fiecare cameră amenajată după metoda Montessori poate arăta diferit, iar principiile Montessori pot fi aplicate în diverse moduri în funcție de resursele disponibile și nevoile specifice ale copilului. Este întotdeauna benefic să adaptați amenajarea camerei în funcție de caracteristicile și preferințele individuale ale copilului.
Sursa foto: unsplach/ 123rf.com