Socul este un arbust rezistent, foarte prolific, frumos și benefic. Socul poate să fie un excepțional element de decor în curte și o sursă de flori parfumate și fructe bune pentru consum.
Pe numele oficial Sambacus nigra, socul este un arbust cu lujeri bogați în măduvă și cu frunze palmat-compuse, ascuțite la vârf, cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, grupate în ciorchine care, după polenizare, produc fructe mici negre și sferice.
Ezistă circa 30 de specii. Face parte din familia Adoxaceae. Cea mai cunoscută specie este socul negru (Sambucus nigra). Sunt două specii de soc, cel negru și cel roșu. Socul roșu înflorește în aprilie-mai, un pic înainte sau un pic după ce apar și frunzele. Socul negru înflorește în mai-iunie, atunci când tufa este deja formată și acoperită cu frunze. Culoarea fructelor de la socul negru se schimbă din roșu în mov negricios, în timp ce la socul roșu ele rămân de culoare roșu deschis.
Socul este adorat de albine, insecte și de medici naturiști, dar este o mare bucurie și pentru grădinari. Deși nu este o frumusețe, pentru că are ramuri cioturoase și acoperite de scoarță crăpată, socul este foarte rezistent și suportă să fie tuns fără niciun fel de probleme.
Când înflorește socul
Socul înflorește în mai, în zonele mai calde și la începutul lui iunie, la peste 1009 metri altitudine, și în zonele de nord ale țării. Fructele se coc la finele lui august, mijlocul lui septembrie.
Deși florile sunt parfumate, frunzele au un miros neplăcut dacă sunt frecate în mână. Fructele au forma unor bobite negru-violacee, dispuse în ciorchine. Socul, apreciat ca remediu natural, a fost folosit din cele mai vechi timpuri în medicina tradițională, iar știința modernă a probat calitățile speciale ale acestuia. Socul este originar din Europa şi America de Nord, iar florile, dar mai ales fructele de soc au bună valoare medicinală cunoscută din Antichitate și confirmată în timpurile moderne.
Atenție! Tot ceea ce înseamnă tăieri la soc se lucrează cu mănuși pentru că seva socului este ușor toxică și poate produce iritații. Ferește-te de contactul sevei cu mucoase și ochi.
Unde se cultivă socul
Socul este plantă pereneă, are tendințe invazive și apare spontan. Atât cel negru, cât și cel roșu, crește spontan pe lângă case și garduri sau la marginea pădurilor sau poate fi cultivat în grădini, unde are nevoie de solurile umede, bogate. Preferă pantele însorite, parțial umbrite.
Cel mai bine este să-l plantezi pe lateralele grădinilor bine udate, la limita curților, lângă garduri, în zonele mai joase din curte sau în cele umede. Ține cont că deși iubește soarele nu suportă să stea în bătaia soarelui fierbinte de vară. Ia în calcul să aibă surse de umbră, mai ales vara, după amiază. Când alegi locul de plantare pentru soc trebuie ținut cont și de faptul că are nevoie de spațiu mult pentru coroană, și că trebuie să beneficieze de o bună aerisire. Un loc unde există cureți de aer este perfect pentru soc.
Socul are nevoie de cantități reduse de apă, mai puțin în perioada de înflorire și de formare a fructelor când necesarul de apă crește. Are nevoie de udări doar în condiții de secetă accentuată.
👉 Florile de soc de recoltează la începutul perioadei de înflorire, adică din mai până spre mijlocul lunii iunie, în funcție de zonă. Fructele socului, niște boabe mici și negre, sunt bogate în vitamina C, acid folic și potasiu. Află cum le folosești și ce beneficii au pentru sănătate.
Cum se înmulțește socul
Socul se înmulțește prin drajoni, butași înrădăcinați sau despărțirea tufelor. Prin butași este cel mai simplu și cel mai eficient. Solul nu trebuie fertilizat, substanțele extrase și prezente natural în sol fiindu-i suficiente.
În primii 2-3 ani socul se poate înmulții și prin despărțirea tufei, mai precis a lăstarilor ce apar la baza plantei. Procedeul este ideal dacă este realizat primăvara. Tot atunci se poate proceda și la înmulțirea prin butășire. Pentru aceasta se aleg lăstari tineri, semilemnificati care se plantează pe substrat de turbă cu nisip. Înrădăcinează ușor dacă li se asigură condiții de seră. O pungă de plastic în cap sau o sticlă de plastic funcționează perfect ca o micro seră.
Un truc bun și necesar atunci când plantezi socul este să folosești doi-trei pui sau butași luați de pe plante diferite. În felul acestea producția de fructe o să fie mai mare. Poți pune butașii împreună în aceiași groapă la mică distanță unul de altul.
Când este tânăr, în primii ani poate avea nevoie de protecție iarna, cu un strat de paie sau frunze uscate, ca să treacă cu bine și de perioada de îngheț, mai ales în iernile uscate. Dar, în general un strat de zăpadă este suficient.
Tăierea socului (tunderea)
Toamna, socul trebuie tăiat pentru formare. Tăierile se fac cu atenție, fiind îndepărtate ramurile haotice, cele bolnave sau uscate. Îl poți lăsa să crească în voie la marginea grădinii, lângă gard și vei avea o protecție sigură pentru grădină, tot anul, și flori de soc la discreție, vara.
Cel mai bine pentru gard viu se pretează socul roșu. Și cel negru se descurcă bine, deși dacă îl transformi în gard viu, inflorescențele scad. Ideal este să-l tunzi în octombrie – februarie, pentru ambele varietăți sunt potrivite tunderile de întinerire pe perioada de iarnă.
Tunderile drastice pot avea loc numai în martie, după ce riscul de ger aspru trece. Tunderea drastică este necesară dacă tufele au devenit prea mari iar producția de flori și fructe scade. Socul este viguros, așa că poate fi tuns scurt fără probleme, chiar și până la 50 de centimetri de sol. Atunci când tunzi socul este important să nu tai punctul de ramificare al tulpinii principale, pentru că astfel creșterile ulterioare vor produce o tufă densă și frumoasă.
Lastarii care răsar din rădăcinile de suprafață se pot îndepărta pe toată durata anului. Ei se taie cât mai aproape de bază cu putință. Dacă vrei să dirijezi socul sub forma de copăcel trebuie îndepărtate crengile de la bază. Când tai crengile groase taie cu o tăietură de jos în sus, după care continuă de sus în jos. Acest mod previne scurgerea de sevă. Creanga se taie la câțiva centimetri de tulpină. Ciotul se scurtează după aceea dacă este necesar.
Este important să nu afectezi scoarța de la bază crengii tăiate. Rănile apărute în urma tăierilor se acoperă cu substanțe speciale care izolează și vindecă. Socul nu se tunde niciodată când este frig, dar nici când temperaturile trec de 10 grade Celsius.
Lucruri puțin știute despre soc
Din boabele de soc se poate face dulceață. Seamănă foarte bine cu cea de cireșe amare. Este însă foarte important ca boabele să fie bine coapte. Sunt bune pentru consum doar atunci când sunt foarte negre și când se desprind cu ușurință.
Un amănunt interesant şi mai puţin cunoscut este acela că rădăcina de soc are proprietăţi insecticide, o dovadă elocventă fiind faptul că bursucii îşi freacă blăniţa de ea pentru a scăpa de păduchi. Din acest motiv prezenţa socului poate fi benefică în apropierea unor culturi mai sensibile la diverşi dăunători.
Fructele de soc sunt folosite în multe rețete culinare, cum ar fi gemuri, siropuri, sucuri, deserturi și chiar vinuri. Ele pot fi consumate crude sau gătite și au un gust dulce-amărui. Deși fructele de soc sunt comestibile și au proprietăți medicinale recunoscute, alte părți ale plantei, cum ar fi frunzele și semințele, pot fi toxice și pot provoca probleme de sănătate dacă sunt consumate în cantități mari. Este important să te asiguri că culegi și utilizezi corect plantele de soc și să consulți un specialist înainte de a le folosi în scopuri medicinale.
Socul are o semnificație specială în multe culturi și tradiții populare. În unele părți ale Europei, de exemplu, se crede că plantarea unui soc în apropierea casei aduce noroc și protecție împotriva energiilor negative sau a spiritelor rele. În plus, florile de soc sunt folosite în unele ceremonii religioase și festivaluri.
Deși medicina tradițională a acordat multă atenție socului pentru proprietățile sale medicinale, cercetările moderne încep să confirme unele dintre aceste beneficii. De exemplu, studiile sugerează că extractele de soc pot avea efecte antioxidante, antiinflamatoare și antivirale, care ar putea contribui la îmbunătățirea sănătății respiratorii și a sistemului imunitar.
Sursa foto: 123rf.com
1 comentariu
[…] Socul este un arbust rezistent, foarte prolific, frumos și benefic. Socul poate să fie un excepțional element de decor în curte și o sursă de flori parfumate și fructe bune pentru consum. Află unde și cum îl plantezi și cum îl poți îngriji. […]